Ultima oră

Călin Georgescu - România este pe contrasens energetic în plină criză globală

Invitat miercuri seara la Metropola TV, fostul candidat la prezidențiale Călin Georgescu a lansat un avertisment dur privind viitorul energetic al Europei, pe fondul tensiunilor tot mai accentuate din Orientul Mijlociu.

„Criza energetică va mătura Uniunea Europeană”, a declarat acesta, într-un discurs fără echivoc. Georgescu a mers și mai departe, susținând că:

„Uniunea Europeană a făcut foarte multe greșeli. Criza energetică va mătura Uniunea Europeană. 100% va fi foamete de alimente și foamete de energie. Nu este capabilă să mai gestioneze situația. Pentru că Europa astăzi este într-o stare foarte jalnică. Este la pământ”.

Declarațiile vin în contextul escaladării conflictelor din Orientul Mijlociu, care au generat o creștere accentuată a prețului petrolului, barilul depășind frecvent pragul de 100 de dolari în ultimele zile.

Dincolo de retorica dură, semnalul ridicat de acesta scoate la iveală o problemă reală: vulnerabilitatea energetică a Uniunii Europene. În loc să accelereze consolidarea independenței energetice, multe state par să se auto-saboteze.

Situația este cu atât mai greu de înțeles în cazul României. Închiderea accelerată a capacităților pe cărbune, dublată de amânarea finalizării hidrocentralelor aflate în stadii avansate de execuție, ridică serioase semne de întrebare. În loc de coerență strategică, direcția actuală pare lipsită de logică economică.

Într-un moment în care securitatea energetică devine vitală, întrebarea nu mai este dacă va veni criza, ci cât de nepregătită va fi Europa atunci când aceasta va lovi în plin.

Vizualizări: 155

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: