Eveniment

Bușteni căzuți peste trei femei

Trei persoane au fost rănite de buştenii care s-au împrăştiat din remorca unui camion care s-a răsturnat la ieşirea din municipiul Paşcani spre localitatea Moţca.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Iaşi, o a patra persoană a suferit un atac de panică.

"Poliţiştii păşcăneni au fost sesizaţi cu privire la producerea unui accident rutier pe raza municipiul Paşcani. Din verificările efectuate la faţa locului, a rezultat faptul că remorca unui camion s-a răsturnat, iar o parte din buştenii transportaţi ar fi ajuns pe trotuar, unde ar fi rănit trei persoane. O a patra persoană ar fi avut un atac de panică. Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ. Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Iaşi, Anca Vâjiac.

Coordonatorul SMURD Iaşi, dr Diana Cimpoeşu, a declarat că victimele sunt femei care au între 19 şi 65 de ani.

"Una dintre victime are fractură la nivelul membrelor inferioare, iar celelalte trei au traumatisme de tip contuzie sau escoriaţii. Toţi se află în UPU a Spitalului Municipal Paşcani. Dacă va fi nevoie, vom solicita transfer la Spitalul regional 'Sfântul Spiridon'. Deocamdată, la preluare, victimele sunt conştiente şi stabile", a declarat dr Diana Cimpoeşu. 

Vizualizări: 1,105

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: