Actualitate

Burlan: Așa cum este făcută această lege, eu nu știu pentru cine se aplică

Șefii Complexului Energetic Oltenia spun că nu sunt lămuriți încă pentru ce categorii de salariați se aplică legea care a redus vârsta de pensionare a celor care au lucrat în termocentralele pe cărbune și în carierele miniere.

Asta deși Casa de Pensii a venit cu unele precizări, care au lăsat totuși loc de interpretări. “Trebuie să vedem pentru cine se aplică această lege, am făcut niște întrebări la Casa de Pensii. Foarte mulți salariați care au peste 52 de ani au început să vină după adeverințe, ca să își depună dosarele la Casa de Pensii”, a spus managerul Daniel Burlan la Gorj TV.

Acesta spune că societatea va trimite la Casa de Pensii câteva spețe ale lucrătorilor, pentru a vedea cum interpretează instituția publică legea pe aceste cazuri concrete. “Așa cum este făcută această lege, eu cel puțin nu știu pentru cine se aplică. Această nedumerire există și la casele teritoriale de muncă. Urmează să trimitem câteva exemple concrete, să vedem ce zic”, a mai spus Burlan.

Precizările făcute de Casa Națională de Pensii au fost următoarele:

1.Locurile de muncă încadrate în condiții speciale (art.30 din Legea nr.263/2010) se completează cu litera i), care vizează:

activitățile de producție, mentenanță și asimilate din unitățile de producție a energiei electrice în termocentralele pe bază de cărbune, incluzând și unitățile de extracție a cărbunelui, pentru personalul implicat direct și nemijlocit în utilizarea procedeelor și utilajelor specifice producției energiei electrice și extracției cărbunelui

2.Beneficiile acestor dispoziții sunt:

•Reducerea vârstei standard de pensionare cu 13 ani pentru persoanele care au desfășurat cel puțin 25 de ani activități în condițiile mai sus menționate;

•Utilizarea, la determinarea punctajului mediu anual, a unui stagiu complet de cotizare de 25 ani, pentru persoanele care au desfășurat cel puțin 30 de ani activități în condițiile mai sus menționate.

3.Noile dispoziții se aplică doar pentru viitor, respectiv după 30 de zile de la data publicării legii în Monitorul Oficial al României și NU conțin reglementări referitoare la:

-asimilarea în condiții speciale a perioadelor realizate în condițiile menționate mai sus înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi;

-recalcularea pensiilor aflate în plată.

Vizualizări: 7,030

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Actualitate:

Citește și: