Ultima oră
Burduja vrea din nou la Energie. Cărbunele lipsește de pe lista lui

Sebastian Burduja, propus pentru un nou mandat la Ministerul Energiei, deschide luni, de la ora 14:00, seria audierilor miniștrilor din Guvernul pregătit de premierul desemnat Siegfried Mureșan. Fostul ministru și-a prezentat deja prioritățile.
Pentru Gorj, însă, un lucru sare în ochi: cărbunele nu apare în enumerarea surselor pe care viitorul Executiv vrea să construiască sistemul energetic.
Burduja spune că a primit de la premierul desemnat o „scrisoare de misiune” pentru Ministerul Energiei și anunță investiții în regenerabile, nuclear și gaze, alături de dezvoltarea capacităților de stocare și modernizarea rețelelor.
„Energie accesibilă pentru oameni și pentru companii. Producție din regenerabile, nuclear și gaz, cu stocare și rețele modernizate. Gazul românesc din Marea Neagră valorificat în beneficiul românilor”, a transmis Sebastian Burduja.
Pe listă mai apar accelerarea interconectărilor, protejarea consumatorilor vulnerabili, racordarea mai rapidă a prosumatorilor și finalizarea la timp a investițiilor.
Pentru Gorj, însă, miza este uriașă. Complexul Energetic Oltenia se află în plin proces de restructurare, iar programul noului guvern continuă această direcție. În același timp, investițiile care ar trebui să înlocuiască treptat producția pe lignit rămân esențiale pentru viitorul companiei și al miilor de salariați care depind de aceasta.
Iar realitatea ultimelor luni a arătat că lignitul nu poate fi șters atât de ușor din ecuație. Când regenerabilele produc insuficient sau apar probleme la alte capacități importante, grupurile pe cărbune rămân o rezervă controlabilă la care Sistemul Energetic Național poate apela.
Tocmai de aceea, din Gorj, întrebarea pentru viitorul ministru al Energiei este mai concretă decât formula „regenerabile, nuclear și gaz”: ce se întâmplă cu Complexul Energetic Oltenia până când capacitățile care trebuie să înlocuiască lignitul chiar vor exista și vor produce energie?
Burduja susține că multe dintre proiectele energetice pe care le enumeră acum au fost începute sau relansate în mandatul său din perioada 2023–2025 și spune că dorește să le ducă la capăt.
Vizualizări: 95
