Politică

Bolojan spune că România cheltuiește mai mult decât produce! 

Ilie Bolojan, președintele interimar al PNL a transmis l că România cheltuiește mult mai mulți bani decât produce.

Acesta a transmis că România a cheltuit cu peste 150 de miliarde de lei (circa 30 de miliarde de euro) mai mult decât a încasat.  


„Deficitul bugetar mare nu mai poate fi susținut. Deficitul bugetar, diferența dintre cheltuielile și veniturile statului, este o mare problemă a României.


De mai mulți ani, statul cheltuie mult mai mult decât încasează. Așa am ajuns ca anul trecut să avem cel mai mare deficit bugetar din țările europene, de 9,3% din Produsul Intern Brut al României (graficul alăturat), practic din tot ce se produce in țară.
Această cifră nu spune direct cât de mult cheltuim față de veniturile pe care le încasăm din impozite și taxe.


De exemplu, anul trecut am încasat 575 de miliarde lei și am cheltuit 727 de miliarde, cu 152 de miliarde în plus (ultimele coloane din grafic).


Această diferența a fost acoperită, an de an, din împrumuturi contractate de guvern, iar în fiecare an creditele au fost tot mai mari. Nu mai putem continua așa, pentru că am ajunge să nu mai fim împrumutați și am intra în incapacitate de plată”, a scris Ilie Bolojan pe Facebook.

Vizualizări: 185

Alte articole din Politică:

Citește și: