Social

Biserică monument istoric, salvată cu bani europeni

O biserică monument istoric din localitatea Glogova, din județul Gorj, a fost modernizată cu bani europeni. Lăcașul de cult are o istorie bogată în jurul familiei de boieri Glogoveanu care au ctitorit biserica și e obiectiv turistic pentru cei care poposesc în comună să afle povestea boierilor și a lui Tudor Vladimirescu pentru că domnitorul a locuit aici pentru o vreme.

 

Primăria Glogova a reușit să obțină șase milioane de lei, fonduri europene ca să salveze lăcașul de cult. E monument istoric și a fost readusă la înfățișarea originală. Și picturile din interior au fost salvate.

 

Biserica a fost ctitorită de familia Glogoveanu care a ridicat și cula din imediata apropiere, un alt monument istoric emblematic al localității.

 

La biserică, a fost refăcută tâmplăria din stejar, acoperișul a fost înlocuit cu tablă din cupru cu falțuri dese, specifică epocii în care a fost construită biserica, iar pardoselile din mozaic au fost înlocuite cu cărămidă, precum cele originale. Biserica are încălzire prin pardoseală, tot confortul și turiștii pot chiar face și un tur virtual 3D să descopere biserica.

Vizualizări: 402

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Social:

Citește și: