Ultima oră
Bătut crunt și amenințat cu moartea

Un tânăr din Târgu-Cărbunești a ajuns în spatele gratiilor după ce a bătut crunt un alt bărbat. Omul ar fi fost amenințat și cu un briceag, iar amenințările au continuat apoi pe rețelele de socializare.
Politia a explicat cum s-a întâmplat totul.
"La data de 29 iunie 2025, polițiști din cadrul Poliției Orașului Târgu Cărbunești au fost sesizați prin plângere de către un bărbat, de 43 de ani, din orașul Târgu Cărbunești, cu privire la faptul că în ziua anterioară, în jurul orei 22:30, în timp ce se afla într-un loc public, în urma unui conflict spontan, un alt bărbat, de 33 de ani, din localitate i-ar fi aplicat mai multe lovituri cu piciorul în zona abdomenului și l-ar fi amenințat cu un briceag, împrejurare în care a tulburat ordinea și liniștea publică.
Totodată, în urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că la data 29 iunie 2025, bărbatul de 33 de ani ar fi postat pe un cont de socializare două live-uri audio-video din care rezultă că acesta continuă să adreseze amenințări cu moartea la adresa bărbatului de 43 de ani, de natură a-i crea o stare de temere.
Persoanei vătămate i-au fost aduse la cunoștință prevederile Legii nr. 26/2024, ocazie cu care acesta a refuzat parcurgerea formularului de evaluare a riscului, fiindu-i înmânată o cerere pentru a se adresa instanței de judecată, confom Anexei nr. 2 din Legea nr. 26/2024.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de lovirea sau alte violențe, amenințare și tulburarea liniștii și ordinii publice.
La data de 29 iunie 2025, polițiști din cadrul Poliției Orașului Târgu Cărbunești au dispus continuarea urmăririi penale față de bărbatul de 33 de ani, pentru săvârșirea infracțiunilor de lovirea sau alte violențe, amenințare și tulburarea liniștii și ordinii publice, iar față de acesta s-a luat măsura reținerii pe o durată de 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj".
Vizualizări: 275