Eveniment
Bătaie în bar, doi scandalagii reținuți

Doi gorjeni din Hurezani au ajuns în spatele gratiilor după un scandal violent ce a avut loc într-un bar. Ei sunt cercetați pentru tulburarea ordinii și liniștii publice și lovire sau alte violențe. Ar fi bătut un tânăr de 30 de ani cu o coadă de topor.
Scandalul a pornit pe fondul consumului de alcool, transmit anchetatorii.
"Ieri, în jurul orei 19:30, polițiștii au fost sesizaţi, prin apelul 112, de un bărbat de 30 de ani, din comuna Hurezani, cu privire la faptul că a fost agresat fizic de doi localnici.
La faţa locului s-au deplasat polițiștii, care, din primele cercetări, au stabilit faptul că, în timp ce apelantul se afla în incinta unui magazin/local public, de pe raza comunei, ar fi avut un conflict spontan, generat de neînțelegeri mai vechi și de consumul de băuturi alcoolice, cu cei doi bărbați reținuți pentru 24 de ore, împrejurare în care aceștia s-ar fi lovit reciproc, cu palmele și picioarele și, ulterior, cu o coadă de topor la nivelul capului, conflictul continuând apoi și în fața magazinului.
După sosirea polițiștilor la locul sesizării, bărbatul de 30 de ani a fost preluat de ambulanță și transportat la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale.
De asemenea, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, prezenți la fața locului pentru continuarea cercetărilor, au stabilit că scandalul ar fi fost provocat de cei doi frați, iar după ce bărbatul de 30 de ani a apelat la 112, ceilalți doi i-au aplicat mai multe lovituri cu coada de topor și au fugit din zonă, fiind identificați de polițiști, ulterior, la domiciliu.
Întrucât și cei doi frați prezentau leziuni la nivelul capului și al corpului, a fost soliciat un echipaj medical în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Cercetările continuă pentru stabilirea împrejurărilor în care a avut loc fapta și luarea măsurilor legale", anunță Poliția.
Vizualizări: 224