Ultima oră
Condamnat pentru agresarea unui vecin

Un bărbat din localitatea Negreni a fost condamnat de Judecătoria Târgu Cărbunești la plata unei amenzi penale de 4.500 de lei, după ce a fost găsit vinovat de lovire sau alte violențe, în urma unui conflict izbucnit între vecini din cauza unei dispute legate de scurgerea apelor pluviale și delimitarea terenurilor.
Incidentul a avut loc pe 17 iunie 2020, în jurul orei 15:00, pe terenul agricol al victimei, unde bărbatul l-a agresat fizic pe vecinul său. Potrivit anchetatorilor, acesta era înarmat cu o furcă și i-a aplicat victimei o lovitură cu pumnul în zona feței, provocând leziuni care au necesitat între 8 și 9 zile de îngrijiri medicale, conform certificatului medico-legal. Scena a fost observată de soția agresorului, care a intervenit, iar victima a reușit să fugă spre casă, prezentând semne clare ale agresiunii – un ochi umflat și haine rupte.
Ulterior, victima a formulat plângere penală, iar în urma cercetărilor, care au inclus declarații de martori, probe video și certificatul medico-legal, instanța a reținut doar infracțiunea de lovire, respingând acuzațiile de amenințare și violare de domiciliu.
Pe latura civilă, instanța a admis parțial solicitările formulate de moștenitorii victimei, care între timp a decedat, și a stabilit plata unor daune morale în valoare de 10.000 de lei. Cererea privind daunele materiale a fost respinsă.
Agresorul a fost obligat să plătească și 2.500 de lei cheltuieli judiciare către moștenitori, precum și 620 de lei către stat, din care 220 de lei reprezintă costurile urmăririi penale.
Sentința a fost pronunțată pe 10 iunie 2025 și poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Vizualizări: 159