antiVirale

Balul Liceelor i-a entuziasmat pe liceenii din Târgu Jiu

Mii de liceeni din Târgu Jiu și-au susținut cu entuziasm reprezentanții care au urcat pe scenă la Balul Liceelor, o manifestare care a deschis, luni, Zilele Municipiului Târgu Jiu. 

Cu ceva mai puține emoții decât la balurile din toamnă, cei mai talentați liceeni, reprezentanți ai liceelor și colegiilor din Târgu Jiu, au urcat pe scena amplasată pe gazonul Stadionului Municipal, la Balul Liceelor. A fost acesta evenimentul care a deschis practic manifestările de la Zilele Municipiului Târgu Jiu și care a atras spre stadion câteva mii de tineri. 

Autoritățile s-au pregătit corespunzător, și pentru ploaie, amplasând corturi speciale pe teren pentru participanți, dar și pentru eventuale probleme neprevăzute, reprezentanții Edilitara aducând la stadion un generator suplimentar.

În ceea ce îi privește pe tinerii participanți la Balul Liceelor, aceștia s-au descurcat bine pe scenă, dovadă aplauzele și uralele colegilor sin tribune. 

Miss și Mister Boboc Târgu Jiu 2023 au fost desemnați concurenții de la Colegiul Național Spiru Haret din Târgu Jiu, felicitați la final și de primarul Marcel Romanescu.  „Felicităm câștigătorii concursului Miss Boboc Târgu Jiu 2023! În această seară, Colegiul Național "Spiru Haret" a ieșit învingător. Felicităm, de asemenea, toți participanții la această competiție îndrăgită atât de elevi, cât și de părinți. Câteva mii de spectatori au venit pe stadion pentru a susține cu însuflețire tinerii ce au concurat pe scenă.

A fost evenimentul cu care au debutat Zilele Municipiului Târgu Jiu și vă așteptăm, zi de zi, să vă bucurați de surprizele pe care vi le-am pregătit.

Vă dorim o săptămână minunată!”, a fost mesajul primarului pentru participanții la acest eveniment.

Pe locul doi la Balul Liceelor s-au clasat tinerii de la Colegiului Național Tudor Vladimirescu, podiumul fiind completat de tinerii care au reprezentat Liceul de Arte Constantin Brăiloiu.

Titlul de Miss și Mister Popularitate a revenit Colegiului Național Ecaterina Teodoroiu.

Vizualizări: 1,769

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din antiVirale:

Citește și: