Politică
AUR se dezice de scrisori

Reprezentanţii AUR susţin că a apărut pe reţelele de socializare o scrisoare contrafăcută, atribuită în mod fals formaţiunii lor şi candidatului la funcţia de preşedinte al României, George Simion.
"Partidul AUR denunţă apariţia pe reţelele sociale a unei scrisori contrafăcute, atribuită în mod fals formaţiunii noastre politice şi candidatului la preşedinţie, George Simion. Dorim să clarificăm că acest document nu are absolut nicio legătură cu AUR, echipa de campanie sau vreunul dintre parlamentarii noştri.
Suntem în faţa unei tentative evidente de manipulare şi dezinformare, lansată de cei care văd în partidul nostru o ameninţare reală la adresa status quo-ului politic. În contextul campaniei electorale, asistăm la intensificarea unor tactici reprobabile menite să discrediteze singura mişcare politică autentică şi curată din peisajul românesc actual. Aceasta demonstrează disperarea celor care se agaţă de putere prin orice mijloace, inclusiv cu conţinut infracţional", se arată într-un comunicat de presă al AUR.
Potrivit sursei citate, AUR va formula o nouă plângere penală împotriva celor care au conceput, distribuit şi promovat acest material.
Vizualizări: 1,008