Ultima oră

Au intrat noaptea peste o tânără, cu cagule și bâte de baseball, și au bătut-o până i-au rupt mâna! Ce s-a întâmplat în dosarul celor trei agresori

Trei tineri care au pătruns înarmați cu bâte de baseball, cu fețele acoperite de cagule, în locuința unei fete de 18 ani din comuna Jupânești, au scăpat de procesul penal după ce victimele și-au retras plângerile. Decizia a fost pronunțată de Judecătoria Târgu Cărbunești, pe 30 octombrie 2026.

Atacul s-a petrecut în zorii zilei de 2 iunie 2026, în satul Vierșani. Potrivit anchetatorilor, trei indivizi au venit cu un autoturism Peugeot, au intrat în curtea locuinței și apoi au forțat accesul în casă, spărgând geamul ușii de la intrare. Aveau fețele acoperite și erau înarmați cu bâte de baseball.

Ținta atacului a fost o tânără de 18 ani, care dormea în momentul în care agresorii au intrat peste ea. Unul dintre bărbați a lovit-o în repetate rânduri cu o bâtă, în zona mâinilor și picioarelor. În locuință se aflau și mama, respectiv fratele fetei.

Răzbunare după despărțire. Atacul ar fi fost pus la cale de fostul iubit
Din ancheta penală a reieșit că principalul inculpat fusese iubitul victimei. Cei doi începuseră o relație în februarie 2026, însă lucrurile au degenerat după mai multe certuri.

În aprilie, tânăra ar fi fost deja agresată fizic de acesta. A ajuns la spital, dar le-a spus medicilor că s-a accidentat prin cădere, fără să dezvăluie adevărata cauză a leziunilor.

Ulterior, fata a plecat pentru câteva zile la sora sa, iar după ce a părăsit țara i-a transmis fostului iubit că nu mai dorește să continue relația. Potrivit procurorilor, bărbatul a reacționat violent și a amenințat-o inclusiv cu moartea.

În noaptea atacului, în jurul orei 01:00, acesta și-ar fi sunat doi prieteni, spunându-le că vrea să se întâlnească pentru a discuta. După ce s-au urcat în autoturismul Peugeot, le-a explicat că vrea să meargă la locuința fostei iubite pentru a se răzbuna.

Mai mult, în mașină avea pregătite trei bâte de baseball. Le-a spus celor doi însoțitori că le va explica la momentul potrivit ce urmează să se întâmple.

Au venit cu cagule și au incendiat hainele după atac
Cei trei au ajuns în Vierșani în jurul orei 03:40. Potrivit rechizitoriului, principalul inculpat le-a dat celor doi complici câte o cagulă, pentru a nu fi recunoscuți.

Au coborât din mașină, au luat două dintre bâtele de baseball și au intrat în curtea locuinței. Principalul agresor i-ar fi cerut unuia dintre însoțitori să-i dea bâta, pentru a o lovi pe tânără.

Au pătruns apoi în casă, după ce au spart geamul ușii de acces. Fata dormea în pat când a fost atacată. Loviturile au trezit-o și a început să strige după ajutor.

Țipetele au fost auzite de fratele acesteia, care s-a ridicat pentru a interveni. În acel moment, cei trei au fugit și au plecat cu autoturismul.

Anchetatorii au descoperit și ce s-ar fi întâmplat după întoarcerea agresorilor în Târgu Jiu. Doi dintre inculpați și-ar fi scos hainele și încălțămintea, pe care le-au incendiat într-o sobă de teracotă, folosind benzină luată din rezervorul unei motocoase. O altă bâtă de baseball a fost ascunsă în podul locuinței.

Polițiștii au găsit ulterior, în urma perchezițiilor, autoturismul folosit la atac, bâta ascunsă și motocoasa din care fusese luat carburantul.

45 de zile de îngrijiri medicale. Victima avea mâna ruptă
Consecințele agresiunii au fost grave. Tânăra a fost transportată la Spitalul Orășenesc Târgu Cărbunești, unde medicii au constatat că suferise o fractură la nivelul antebrațului stâng.

Raportul medico-legal a stabilit că leziunile au fost produse prin lovire cu un corp dur și au necesitat 43-45 de zile de îngrijiri medicale.

Fata avea și o echimoză de mari dimensiuni la nivelul coapsei stângi, acuza dureri și avea dificultăți de mișcare.

Probele strânse de anchetatori au inclus declarațiile victimelor și martorilor, imaginile surprinse de camerele de supraveghere din zonă, fotografiile de la cercetarea locului faptei și expertiza medico-legală.

Tânăra i-ar fi recunoscut pe agresori chiar dacă aceștia purtau cagule. Pe fostul iubit l-a identificat după tatuajele de la nivelul gâtului și cefei, iar pe unul dintre ceilalți participanți după încălțămintea de marcă pe care o purta.

Toți trei au fost arestați preventiv. Procesul s-a încheiat după retragerea plângerilor
Cei trei inculpați au fost cercetați pentru lovire sau alte violențe, violare de domiciliu și complicitate la aceste infracțiuni, iar principalului agresor i-a fost imputată și distrugerea ușii de acces.

Toți au fost reținuți pentru 24 de ore, începând cu 2 iunie 2026, iar ulterior au fost arestați preventiv, începând cu 3 iunie. Măsura a fost menținută până la 8 septembrie, când au trecut sub control judiciar.

În fața anchetatorilor, cei trei au recunoscut în cele din urmă faptele, cu excepția distrugerii, pe care principalul inculpat a negat-o.

La Judecătoria Târgu Cărbunești, însă, dosarul a avut un deznodământ neașteptat. Cele două persoane vătămate și-au retras plângerile prealabile, iar instanța a dispus încetarea procesului penal față de toți cei trei inculpați.

În consecință, judecătorii au constatat și încetarea de drept a controlului judiciar.

Cele două victime au fost obligate să achite cheltuieli judiciare de câte 200,06 lei fiecare.

Hotărârea Judecătoriei Târgu Cărbunești a fost pronunțată pe 30 octombrie 2026 și poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Vizualizări: 180

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: