Eveniment

Au furat folosind cheia găsită în prispă

Doi gorjeni din Plopșoru au fost condamnați la începutul acestei săptămâni, pentru furt calificat. Pedepsele sunt de câte un an și șase luni de închisoare, cu suspendare.

Fapta s-a petrecut în martie anul trecut. “În data de 11.03.2022, în jurul orei 23:00, inculpații au pătruns în imobilul persoanei vătămate, prin folosirea unei chei adevărate, găsite pe prispa casei, de unde au sustras un televizor marca LG, iar ulterior au pătruns prin forţarea uşii de acces de la etaj a imobilului, cu ajutorul unui levier, de unde au sustras un televizor. În aceeaşi împrejurare, inculpații au forţat uşa de acces de la garajul imobilului persoanei vătămate şi astfel au sustras, mai multe bunuri: două drujbe (una de dimensiuni mai mici, iar alta de dimensiuni mai mari), doi roboţi electrici, trei motocositoare de tăiat iarba, un aparat de toaletat gardul viu, un pendular şi un generator de curent, cauzând persoanei vătămate un prejudiciu de 20.000 de lei”, se arată în documentul de la instanță.

Proprietarii casei sunt plecați la muncă în străinătate, iar fiica acestora a descoperit furtul după câteva zile de la producerea acestuia.

Hoții au avut probleme în a vinde bunurile furate. Au reușit să vândă două televizoare cu o mie de lei, bani pe care i-au pierdut rapid la păcănele. Au mai vândut apoi câteva scule cu 350 de lei, iar cele trei motocositoare şi aparatul de toaletat gardul viu au fost aruncate într-un lac de pe raza satului Izvoarele, pentru că erau defecte și nu au reușit să le vândă.

Cei doi hoți au avut noroc că păgubiții au renunțat la despăgubiri, chiar dacă prejudiciul a fost recuperat doar parțial. Asta pentru că erau amici înainte de comiterea faptei. 

Sentința Judecătoriei Târgu Jiu din 22 mai nu este definitivă.

 

Vizualizări: 914

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: