Politică

Au ajuns la fundul sacului. Nu mai sunt bani pentru angajații din primării

Situație fără precedent pentru angajații din administrațiile locale! Oamenii riscă să nu își ia salariile în luna octombrie. Primarii au tot așteptat o rectificare bugetară, care să-i ajute să treacă peste acest impas financiar, dar banii nu au mai ajuns nici până acum în vistierii. 

 

Primarul comunei Roșia de Amaradia, Liviu Cotojman, a afirmat că niciodată, în cei 20 de ani pe care îi are în fruntea administrației locale, nu s-a confruntat cu o situație similară. 

„Am discutat și eu și cu alți primari. Suntem în imposibilitatea de a da salariile începând cu luna octombrie pentru că toate prevederile noastre bugetare au fost până în august, cel târziu, septembrie, așa s-a făcut în fiecare an. Este o situație ca niciodată. Am și eu 20 de ani de când sunt la primărie, dar nu am mai întâlnit caz ca acum, Tot așteptăm rectificarea, Guvernul încearcă să găsească bani prin aceste măsuri fiscale, nu știu ce planuri au, sunt chestiuni care ne depășesc pe noi la nivel local. Niciodată nu a venit prima rectificarea atât de târziu și nici nu se știe când va veni. De obicei venea o rectificare în august, septembrie și una în decembrie, la final de an, dar acum ne spun că nu au bani”, a afirmat Liviu Cotojman, primarul comunei Roșia de Amaradia. 

La nivel de București, se discută de a lua bani de la administrațiile locale, nu de a da.

Vizualizări: 1,146

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: