Actualitate

Anunță reducerea activității la Minprest

Minprest este pe un butoi de pulbere în aceste zile. Angajații societății care prestează servicii pentru Complexul Energetic Oltenia au viitorul nesigur în urma reducerii activității de la compania energetică, iar de ce se tem cel mai rău s-ar putea să nu scape.

Fostul consilier al Directoratului CE Oltenia, Ion Rușeț, anunță o posibilă reducere a activității și implicit a personalului la Minprest și cere conducerii actuale să caute alternative pentru viitorul angajaților care și așa sunt plătiți cu puțin mai mult decât salariul minim pe economie.

„Minprest este o unitate prestatoare. Dacă Complexul Energetic Oltenia își va reduce activitatea, își va reduce și activitatea de prestații, pentru că dacă-și reduce volumul de producție în zona minieră, închide subunități, vă dați seama că vor reduce și cotele de prestații. Nu numai de la Minprest, atenție! Și de la transportatori și de la alți prestatori o să fie reduceri. Deci, acest lucru trebuie să fie înțeles. Conducerea celor de la Minprest trebuie să facă altceva, să caute alternative în alte părți”, a declarat fostul senator, Ion Rușeț.

La Minprest își desfășoară în prezent activitatea aproximativ 1200 de salariați, iar situația este una destul de dificilă.

Angajații au intrat în grevă japoneză în mai multe rânduri și au anunțat că au de gând să protesteze în Piața Prefecturii pentru că nu le-au fost mărite salariile și există riscul să fie trimiși în concediu fără plată sau chiar să fie disponibilizați.

Vizualizări: 3,648

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Actualitate:

Citește și: