Actualitate

Angajații din CEO nu au de gând să protesteze

Deși în județul vecin minerii au protestat în ultimele zile, la Gorj acest lucru nu se va întâmpla. Cu toate că angajații Complexului Energetic Oltenia întâmpină probleme în ceea ce privește ieșirea la pensie, micșorarea pensiei conform noii legi, în plus de aceste aspecte, compania energetică traversează Planul de Restructurare din care nu s-a respectat mai nimic până în momentul de față, decât diminuarea personalului. Sindicaliștii spun că oamenii pe care îi reprezintă nu au de gând să procedeze ca și ortacii din Hunedoara care au renunțat astăzi la demersul lor. „Eu nu cred că vor avea loc proteste. S-a rezolvat problema cu vârsta de pensionare care era una importantă. În condițiile în care 50% dintre salariați nu ar mai fi beneficiat de o pensionare anticipată cu 13 ani vă dați seama că era cea mai mare nedreptate. E bine că s-au rezolvat că i-am mai văzut pe unii acum că nu se mai regăsesc prevederile legii 74, pe mine mă șochează. Până acum, aceleași voci spuneau că legea nu a fost bună deloc și acum se plâng”, a declarat președintele Sindicatului Mine Energie Oltenia, Gabriel Căldărușe.

Vizualizări: 2,611

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Actualitate:

Citește și: