Social

Angajări la două primării din Gorj

Doar două primării din Gorj au scos posturi la concurs în această lună.

Primăria Mușetești caută un post de asistent medical comunitar. Este o funcției contractuală, iar angajarea este pe perioadă nedeterminată. 

La concurs se post înscrie absolvenții de studii de specialitate cu diplomă de școală sanitară postliceală, cu o vechime de minimum 6 luni în muncă și certificat de membru al Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România. De asemenea, doritorii trebuie să prezinte și adeverință care să ateste că au susținut și promovat examenul de debutant.

Candidații vor susține proba scrisă în 19 septembrie, iar interviul a fost programat pentru data de 21 septembrie. 

 

Primăria comunei gorjene Drăguțești a scos la concurs un post de inspector, grad debutant. Este o funcție contractuală, iar persoana care va fi selectată va presta activitate în cadrul Compartimentului Mediu. 

La concurs pot să participe absolvenții de studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licență. Persoanele interesate pot depune dosarele de înscriere la concurs până în data de 16 septembrie, ora 16.00, la sediul primăriei. 

Proba scrisă a concursului va avea loc în 26 septembrie, iar interviul va fi susținut de candidați în 29 septembrie. 

Vizualizări: 4,634

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Social:

Citește și: