Ultima oră

ANAF are dubii cu privire la unii angajați

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a demarat o serie de verificări în interiorul instituției după ce au apărut suspiciuni privind integritatea unor angajați.

'În urma unor verificări preliminare și a unor sesizări interne, au fost identificate indicii privind posibile comportamente neconforme și suspiciuni de natură a afecta integritatea unor angajați ai instituției. În acest context, ANAF a demarat o serie de activități de monitorizare și analiză internă, în vederea clarificării situațiilor semnalate. Practic, este vorba despre o aliniere a stocurilor de bunuri confiscate/sechestrate faptic cu situația scriptică (evidențiată în bazele de date), acțiune ce are ca scop transparentizarea acestora pentru valorificarea pe platformă', se arată înr-un comunicat ANAF.

Ca etapă următoare, în situația în care vor exista diferențe majore și nejustificate vor fi inițiate controale de integritate, în conformitate cu prevederile legale și procedurile interne aplicabile.

'Orice comportament neadecvat sau care contravine normelor legale și etice la nivelul ANAF va fi sever sancționat. În situația în care suspiciunile vor fi confirmate, vom dispune toate măsurile necesare, în mod ferm și transparent', a declarat Adrian Nica, președintele ANAF, în comunicat. 

Vizualizări: 138

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: