În timp ce Europa își continuă cu încăpățânare drumul spre tranziția verde, Statele Unite par să fi ales o cale mai pragmatică. Administrația Trump a anunțat recent deschiderea fonturilor de lucru pe 5,26 milioane de hectare din terenuri federale pentru exploatarea cărbunelui și un pachet de 625 de milioane de dolari pentru repornirea sau modernizarea centralelor electrice pe bază de cărbune.

Mesajul este clar: America renunță la iluziile „verzi” și investește în ceea ce consideră o sursă sigură și controlabilă de energie. Într-un context global dominat de incertitudini economice și geopolitice, Washingtonul pare să fi înțeles că independența energetică nu se poate construi pe vânt și eolian sau vreme bună și panouri solare.

De cealaltă parte a Atlanticului, Comisia Europeană continuă să împingă statele membre pe o pantă abruptă, printr-un Green Deal care, în teorie, promite sustenabilitate, dar în practică aduce costuri uriașe și constrângeri economice severe. Țări precum România, cu economii în dezvoltare și infrastructură energetică fragilă, resimt din plin aceste presiuni.  Creșterea prețurilor la certificatele de emisii duc la închiderea producției energetice pe cărbune, iar lipsa alternativelor stabile riscă să transforme securitatea energetică într-un lux.

Nimeni nu contestă nevoia de a proteja mediul și de a dezvolta energia regenerabilă. Problema apare atunci când idealismul ecologic devine politică economică. Energia verde este o parte importantă a viitorului, dar nu poate, singură, să asigure prezentul.

Când vântul nu bate și soarele nu strălucește, producția scade dramatic – uneori sub 10% din necesarul național. În acele momente, sistemele energetice moderne depind tot de „vechile” surse: cărbune, gaze naturale sau nuclear.

Indiferent dacă place sau nu, combustibilii fosili rămân fundamentul siguranței energetice. Diferența este că, în timp ce SUA par să accepte acest adevăr și să acționeze în consecință, Europa alege să ignore realitatea fizicii și a economiei, urmărind un ideal ecologic care riscă să devină o utopie costisitoare. Asta dacă nu cumva este o strategie a marilor lideri europeni, care țintesc eliminarea producției energetice din unele țări slab reprezentate și trecerea acestora în captivitate prin dependența de importuri.  România pare să fie cap de listă!