Actualitate

Amendă usturătoare pentru un abator din Gorj

Două amenzi usturătoare a aplicat în ultimele zile Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Gorj. Unitățile amendate sunt din Licurici și Târgu-Jiu.

Cea mai mare amendă, de 12.000 de lei, a primit un abator pentru ”încălcarea normelor sanitare-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor privind demonstrarea trasabilităţii produselor la producerea, prelucrarea, punerea pe piaţă sau comercializarea produselor alimentare”.

Cu 6.000 de lei a fost amendat proprietarului unui mijloc auto, pentru transportul animalelor cu un mijloc de transport neautorizat sanitar-veterinar.

În ultima săptămână au fost verificate: o farmacie veterinară (Bumbești-Jiu), o unitate de vânzare directă a laptelui (Bumbești-Jiu), două unităti de procesare și comercializare a alimentelor de origine non-animală (Târgu-Jiu), o unitate de catering (Târgu-Jiu), 3 magazine alimentare (Crasna, Săcelu), un magazin de legume-fructe (Târgu-Jiu), o unitate “Plafar” (Târgu-Jiu), 4 baruri (Albeni, Crasna, Prigoria), un mijloc de transport sub 65 km (Târgu-Jiu), un mijloc de transport pentru produse alimentare de origine animală (Telești) și un mijloc de transport pentru produse alimentare de origine non-animală (Țicleni).

Vizualizări: 2,445

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Actualitate:

Citește și: