Ultima oră

AJOFM Gorj: Nu se pune problema de concedieri la Complexul Energetic Oltenia

Directorul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Gorj, Romeo Chiriac, a infirmat zvonurile privind eventuale disponibilizări la Complexul Energetic Oltenia (CEO), într-o declarație făcută la TV Sud.

„Se tot vehicula că și Complexul Energetic Oltenia ar concedia. Nu este adevărat. În prezent, CEO are 8.134 de angajați. Singurele plecări sunt cele naturale, adică 5-6 pensionări pe săptămână”, a precizat Chiriac.

Acesta a subliniat că, în ciuda incertitudinilor din sectorul energetic, nu există în momentul de față un plan concret de disponibilizări. Mai mult, contractele celor aproximativ 2.000 de salariați angajați pe perioadă determinată au fost deja prelungite până la data de 30 septembrie.

„Totul depinde acum de partea politică, de negocierile pe care le poartă autoritățile române cu Comisia Europeană. Există posibilitatea să se prelungească perioada în care pot fi făcute eventuale concedieri”, a adăugat directorul AJOFM Gorj.

Declarația vine în contextul în care subiectul restructurărilor din energie este intens dezbătut, iar angajații CEO așteaptă clarificări legate de viitorul locurilor de muncă din cadrul companiei.

Vizualizări: 519

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: