Anchetă

Agresiune la pășune: un bărbat din Sohodol, condamnat la amendă penală și despăgubiri

Judecătoria Târgu Jiu a pronunțat, pe 26 septembrie 2025, o sentință într-un dosar de loviri și alte violențe petrecute în localitatea Sohodol, județul Gorj.

Potrivit hotărârii instanței, incidentul a avut loc pe 15 decembrie 2023, în jurul prânzului, când persoana vătămată își păștea oile pe un teren din extravilanul satului Sohodol. În acel moment, s-a întâlnit cu inculpatul, aflat la pășunat mai multe capre și fiind însoțit de un câine.

Câinele inculpatului a intrat între oi, iar victima i-a cerut stăpânului să-și stăpânească animalul. Pentru că acesta nu a intervenit, turma s-a speriat și a fugit. Ulterior, inculpatul s-a apropiat de victimă și a agresat-o fizic, lovind-o cu pumnul în zona ochiului drept și cu o piatră în zona coastelor.

Victima a strigat după ajutor, fiind observată de mai mulți martori, iar fiul său a sunat la 112. Certificatul medico-legal a confirmat existența unor leziuni care au necesitat 18-20 de zile de îngrijiri medicale, fără a-i pune viața în pericol.

În apărarea sa, inculpatul a negat orice act de agresiune și a invocat starea conflictuală mai veche dintre familii. Instanța nu a reținut însă versiunea acestuia, apreciind că probele administrate confirmă declarațiile victimei.

Judecătoria Târgu Jiu l-a condamnat pe inculpat la o amendă penală de 2400 lei (240 de zile-amendă a câte 10 lei). De asemenea, a fost obligat la plata unor sume consistente cu titlu de despăgubiri: 6000 lei daune morale și 3350 lei daune materiale către persoana vătămată; 1467,27 lei daune materiale către Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu, reprezentând cheltuieli medicale, la care se adaugă dobânda legală; 3700 lei onorariu avocat către partea civilă.

În plus, inculpatul trebuie să achite 1269,03 lei cheltuieli judiciare către stat.

Hotărârea nu este definitivă și poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.

 
 

Vizualizări: 351

Alte articole din Anchetă:

Citește și: