Ultima oră

Șofer reclamat la 112 pentru că mergea haotic pe DN 67. Ce au descoperit polițiștii!

Un bărbat de 32 de ani a fost prins de polițiști pe DN 67, la Copăcioasa, după ce un participant la trafic a sunat la 112 și a reclamat că o mașină se deplasa haotic. Verificările aveau să arate două probleme serioase: șoferul nu avea permis pentru nicio categorie, iar etilotestul a indicat 1,44 mg/l alcool pur în aerul expirat.

 

Sesizarea a fost făcută pe 17 septembrie, în jurul orei 22:49, iar polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Târgu-Cărbunești au găsit autoturismul în zona indicată.

 

„În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că, în jurul orei 22:45, un bărbat, de 32 de ani, din comuna Chilia Veche, județul Tulcea, a condus un autoturism pe DN 67, în localitatea Copăcioasa, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule”, transmite IPJ Gorj.

 

Testarea cu aparatul etilotest a indicat o concentrație de 1,44 mg/l alcool pur în aerul expirat.

 

Bărbatul a fost dus la Spitalul Orășenesc de Urgență Târgu-Cărbunești, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.

 

Polițiștii au deschis dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

 

 

Vizualizări: 164

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: