Eveniment

Accident în Defileul Jiului

O persoană a fost rănită în urma unui accident rutier produs joi dimineață în Defileul Jiului, la limita dintre județele Gorj și Hunedoara.

„Din cauza unui accident rutier petrecut în zona km 116, circulaţia rutieră este blocată pe ambele sensuri de mers pentru aproximativ 30 de minute.

Intervin echipele de intervenţie ale ISU şi echipa de la District Meri pentru eliberarea carosabilului.

Facem apel la conducătorii auto să lase liber un sens de mers pentru autospecialele de intervenţie”, au transmis cei de la SDN Târgu Jiu.

Actualizare: 1  Circulația a fost deschisă pe un sens de mers, dirijată de poliție. 

Actualizare 2: Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au stabilit că un bărbat de 30 de ani, din oraşul Filiaşi, judeţul Dolj, în timp ce conducea un ansamblu de vehicule, format din cap tractor şi semiremorcă, pe DN 66 Defileul Jiului, din direcţia Târgu Jiu - Petroşani, într-o curbă la dreapta, semiremorca ar fi pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu un autoturism condus de o femeie de 31 de ani, din comuna Crasna.

În urma impactului, femeia a fost rănită, fiind transportată la o unitate medicală. Testarea celor doi conducători auto cu aparatul etilotest a indicat un rezultat negativ.

Actualizare 3: Începând cu ora 11.20, circulaţia pe DN 66 Defileul Jiului a fost reluată pe ambele sensuri,

Vizualizări: 972

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: