Eveniment

Accident cu șoferiță băută

Poliția Municipiului Târgu Jiu a fost sesizată azi-noapte, după ora 1.00, cu privire la faptul că pe strada Ana Ipătescu, din municipiul Târgu Jiu, a avut loc un eveniment rutier.

"Echipajul de poliție deplasat la fața locului a stabilit că o tânără de 29 de ani, din municipiul Târgu Jiu, în timp ce conducea un autoturism pe strada Ana Ipătescu, nu ar fi păstrat o distanță corespunzătoare față de autovehiculul ce se deplasa în aceeași direcție, intrând în coliziune cu acesta", a comunicat IPJ Gorj.

Etilotestul a indicat o concentrație de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice, de către o persoană aflată sub influența alcoolului.

Vizualizări: 1,060

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: