Eveniment

Amenințări cu toporul în plină stradă

Un bărbat de 41 de ani, din comuna Scoarța, a petrecut o noapte în arestul poliției, fiind acuzat de săvârșirea infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și amenințare.

Bărbatul ar fi ieșit vineri în drumul public din satul Pișteștii din Deal, având asupra sa un topor, și ar fi adresat amenințări cu moartea unei femei de 43 de ani, din aceeași localitate, tulburând ordinea și liniștea publică.

În cursul aceleiași zile, polițiștii au fost sesizați de o tânără de 25 de ani, cumnata bărbatului, din comuna Scoarța, cu privire la faptul că ar fi avut un conflict cu femeia de 43 de ani, fiind agresată fizic de aceasta.

A fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care au avut loc faptele.

 

Vizualizări: 759

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: