Ultima oră

A tras cu pistolul în mașina unei femei

Un individ a tras cu pistolul într-un autoturism în care se afla o femeie, sâmbătă, în Râmnicu Vâlcea. Agresorul a fost prins de forțele de ordine.

Pe 23 august 2025, în jurul orei 17:30, o femeie a apelat numărul unic de urgență 112, sesizând faptul că un bărbat necunoscut a tras două focuri de armă asupra autoturismului în care se afla, în apropierea restaurantului Ramada din Râmnicu Vâlcea, a anunțat IPJ Vâlcea.

„La scurt timp după apel, polițiștii au intervenit prompt, reușind identificarea și imobilizarea suspectului. Acesta a fost condus la sediul Poliției municipiului Râmnicu Vâlcea pentru continuarea cercetărilor. Din primele verificări, s-a stabilit că autorul este un bărbat în vârstă de 30 de ani, originar din județul Vâlcea. Arma folosită s-a dovedit a fi un pistol tip airsoft, care nu este supus regimului de autorizare.”

Totodată, în comunicat se precizează că „persoana care a sesizat incidentul a refuzat emiterea unui ordin de protecție. Cu toate acestea, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii unei infracțiuni, urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.”

 

Vizualizări: 289

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: