Ultima oră
A fost prins după ce a adormit la locul faptei. Este a 24-a condamnare!

Un român în vârstă de 49 de ani a devenit „vedetă” în Austria, după ce a fost condamnat pentru a 24-a oară, de această dată la 3 ani de închisoare, pentru o serie de furturi comise prin efracție, relatează publicația Vorarlberg Online.
Bărbatul, cu un palmares penal impresionant, a petrecut deja 26 de ani din viață în spatele gratiilor. Când a auzit noua sentință, nu doar că nu s-a arătat deranjat, ci i-a mulțumit judecătorului și a zâmbit senin.
Potrivit anchetatorilor, românul a fost prins în flagrant după ce a spart o boxă dintr-un subsol din localitatea Hard. În interior, a dat peste câteva băuturi alcoolice, a băut pe săturate, iar apoi a adormit liniștit la locul faptei. Polițiștii l-au găsit dormind între sticlele goale și bunurile furate.
Între februarie și august, hoțul recidivist a spart mai multe boxe din blocuri, de unde a furat pantofi, o bicicletă electrică, doze de Red Bull și sticle de șampanie, provocând o pagubă totală de aproximativ 5.500 de euro.
Judecătorul Alexander Wehinger de la Tribunalul Regional din Feldkirch l-a găsit vinovat de furt calificat repetat și în scop comercial, dispunând o pedeapsă de 3 ani de închisoare și obligându-l să plătească despăgubirile.
După pronunțarea sentinței, bărbatul a avut o ultimă replică memorabilă:
„Când voi fi eliberat, mă întorc în Germania. Iubesc Germania, pentru că acolo îi cunosc pe toți judecătorii și procurorii.”
Publicul a izbucnit în râs, iar judecătorul i-a urat „ședere plăcută” – de data aceasta, din nou, în spatele gratiilor.
Vizualizări: 445