Ultima oră

România este pregătită să doboare orice dronă!

Noi declarații privind situațiile externe ale războiului cu Rusia, care ar putea afecta și România au fost făcute de Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu. Acesta spune că Rusia „nu o să atace un stat NATO”, pentru că „nu are puterea să facă asta”.

De asemenea, acesta a specificat că România este pregătită să răspundă oricărei amenințări aeriene, putând fi doborât orice obiect neautorizat din spațiul aerian.

“Astăzi, la NATO, am discutat foarte mult despre schimbări în structura de comandă, pentru tot ce înseamnă apărarea aeriană. Sunt niște lucruri care se schimbă prima dată, după 1960. Am făcut pași pentru a ne mișca mai repede, am văzut cu toții confruntările pe care le-am avut pe Flancul de Est și a fost un semnal că trebuie să ne mișcăm mai repede, să fim mai agili, să fim o comandă NATO comună, pe tot Flancul de Est, care să coordoneze toate capabilitățile de apărare.

Suntem acolo unde suntem, geografic, foarte aproape de război, am văzut cât de ușor poate să vină o dronă în spațiul nostru. Am luat măsuri. Am înțeles că avem în momentul ăsta probabil una dintre cele mai avansate legislații la nivel de UE, pentru a putea permite Armatei să dea jos orice zboară neautorizat în spațiul aerian”, a spus acesta la Antena3.

Vizualizări: 136

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: