Eveniment
A făcut accident încercând să bage mașina în curte

Un bărbat din comuna Slivilești, județul Gorj, a fost condamnat de Judecătoria Motru la o amendă penală de 6.000 de lei, după ce a urcat băut la volan și a provocat un accident rutier în timp ce încerca să își parcheze mașina în curte. Decizia instanței a fost pronunțată luni, 30 iunie 2025.
Potrivit dosarului, incidentul s-a petrecut pe 4 noiembrie 2023, în jurul orei 18:00, în satul Șiacu. Bărbatul, în vârstă de aproximativ 50 de ani, consumase alcool în cadrul unui parastas organizat în memoria tatălui său. La scurt timp după aceea, s-a urcat la volanul unui Audi A4, parcat în fața locuinței sale, pe DJ 673A, și a încercat să intre cu mașina în curte, efectuând o manevră în marșarier.
În acel moment, pe drumul județean circula un alt autoturism, condus regulamentar de un bărbat din județul Olt. Observând manevrele nesigure ale șoferului băut, acesta a oprit mașina. Cu toate acestea, coliziunea nu a putut fi evitată, autoturismele fiind avariate în urma impactului. Martorii au remarcat imediat că șoferul vinovat se afla în stare vizibilă de ebrietate.
Polițiștii sosiți la fața locului l-au testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, analizele de sânge au indicat o alcoolemie de 2,11‰ la prima probă și 1,57‰ la a doua.
În cadrul anchetei, bărbatul și-a recunoscut fapta și a declarat că a consumat aproximativ 330 ml de țuică între orele 13:00 și 17:00. Acesta a solicitat să fie judecat în procedură simplificată.
Instanța a admis cererea și, în baza art. 375 din Codul de procedură penală, l-a condamnat la 200 de zile-amendă, cu o valoare de 30 lei/zi, totalizând 6.000 de lei. De asemenea, va trebui să achite 300 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Hotărârea nu este definitivă și poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile.
Vizualizări: 620