Social

A crescut de patru ori numărul de profesori din localitate

Primarul din Turburea, Ion Bîrcă, a reușit în câteva mandate să dezvolte rețeaua școlară în localitate, în timp ce alte localități doar au închis unități școlare.

Spune că a fost nevoie de implicare, de la renovat școli și până la cumpărat microbuze școlare care să aducă elevi și din alte localități.

”Când am venit eu primar, înainte să se înființeze liceul la Turburea, erau 16 cadre didactice, iar acum sunt 68. Asta înseamnă locuri de muncă create aici în comună. La liceu au toate condițiile necesare, canalizare, apă curentă, căldură de stau iarna în tricou și toate dotările necesare”, a declarat primarul Ion Bârcă.

Din păcate, rezultatele școlare au lăsat de dorit, astfel că din liceu au mai rămas doar clase de profesională. ”Noi am mers în paralel și cu clasele de liceu, dar și cu cele de profesională. Pentru noi scoaterea claselor de liceu este o pierdere, mai ales de imagine. E bine că au rămas clasele de profesională și poate reușim să scoatem de aici meseriași în diferite domenii de activitate”, a mai spus Ion Bârcă, primarul din Turburea.

Primarul spune că nu toți profesorii se implică așa cum trebuie, deși primăria a făcut tot posibilul să le aducă elevi din toată zona, punând la dispoziție microbuze școlare.

Vizualizări: 915

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Social:

Citește și: