Eveniment

A bătut un copil la școală

Un gorjean din Albeni a fost condamnat la 5.400 de lei amendă penală, pentru că a lovit un copil în școala din localitate. Fapta s-a petrecut în 2020, iar condamnarea pronunțată zilele trecute de Judecătoria Târgu Cărbunești.

Părțile implicate în conflict au variante diferite ale întâmplării. Elevul agresat de adult a spus că a văzut un conflict între alți doi colegi și a sărit să îi despartă.

Numai că, unul dintre cei doi și-a sunat tatăl și a spus că a fost agresat de cel care susține că doar i-a despărțit.

“Inculpatul a apucat persoana vătămată de gulerul hainei, a ridicat-o în sus și a lovit-o de perete, moment în care aceasta s-a lovit în zona capului, apoi a împins-o dar nu a căzut și a intrat în sala de cursuri. În continuare, persoana vătămată a relatat că a fost urmată de inculpat în sala de cursuri și i-a adresat amenințări, dar fără a mai exercita acte de violență, de față fiind mai mulți elevi”, este relatarea elevului agresat de adult.

La un moment dat a apărut o profesoară, iar adultul a plecat. Totul s-a petrecut la Școala Gimnazială nr. 1 Albeni.

Victima nu a solicitat îngrijiri medicale și nici eliberarea unui certificat medico-legal, dar când s-a întâlnit întâmplător cu inculpatul, după aproximativ 2 săptămâni, a simțit o stare de temere față de acesta. Inițial, elevul nu a spus nici bunicii cu care locuiește ce s-a întâmplat, dar aceasta a aflat din sat.

Un martor a arătat că “l-a observat pe inculpat care a venit și l-a apucat de gulerul hainei, l-a ridicat în sus și l-a izbit de perete, apoi l-a amenințat că îl va lovi dacă se mai ia de fiul acestuia. În continuare, inculpatul nu a mai exercitat agresiuni asupra persoanei vătămate, a părăsit incinta școlii, dar a revenit la scurt timp și a tras de urechi persoana vătămată”.

Una peste alta, părintele furios s-a ales cu cazier, iar victima o să primească 2.000 de lei daune morale.

Vizualizări: 850

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: