Eveniment

A bătut o bătrână și a încercat să o violeze

O femeie de 67 de ani, din județul Olt, a fost bătută de un individ din Târgu-Cărbunești, Gorj, după ce a coborât dintr-un tren. Bărbatul, băut bine, ar fi încercat să o violeze după ce a bătut-o crunt. Femeia a fost găsită pe peron de un angajat al CFR care a alertat Poliția. 

 

"Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului s-a stabilit că, în jurul orei 23:00, o femeie de 67 de ani, din comuna Fărcașele, județul Olt, ar fi coborât din tren în stația CFR Cărbunești, iar în jurul orei 02.30, ar fi fost acostată de un bărbat de 48 de ani, din orașul Târgu Cărbunești, care, pe fondul unor discuții contradictorii, cât și a consumului de băuturi alcoolice, ar fi lovit-o cu palma peste față, după care, femeia s-a deplasat spre piața agroalimentară, urmată de bărbat, care a lovit-o cu o sticlă în zona capului, încercând să întrețină relații sexuale cu ea.

 

La fața locului a fost solicitat un echipaj de ambulanță, care a transportat-o pe femeie la Spitalul de Urgență Târgu Cărbunești și la SML Gorj, pentru examinare și acordarea de îngrijiri medicale.

 

În urma examinării victimei, de către medicul legist, a reieșit faptul că aceasta necesită pentru vindecare un număr de 75-80 de zile de îngrijiri medicale, iar întrucât victima prezenta o fractură de coloană cervicală (posibil prin cădere), a fost transportată la Spitalul Clinic de Urgență Craiova pentru investigații medicale de specialitate. 

 

Bărbatul de 48 de ani a fost reținut pe bază de ordonanță pe o perioadă de 24 ore, pentru săvârșirea infracţiunii de tentativă la infracțiunea de viol și lovire, fiind introdus Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj, urmând ca astăzi să fie prezentat unității de parchet competente, cu propunere de arestare preventivă", a transmis IPJ Gorj. 

Vizualizări: 612

Alte articole din Eveniment:

Citește și: