Eveniment

A ajuns la spital după un scandal cu nepotul său

Un bărbat de 56 de ani din comuna gorjeană Aninoasa a ajuns la spital după ce a fost lovit de nepotul său, de 33 de ani, cu o halbă de bere în cap. Victima are nevoie de mai bine de o lună să se vindece.

 

"Din primele cercetări efectuate de polițiști, a reieșit faptul că, în timp ce apelantul se afla pe terasa unui local public, din comuna Aninoasa, a avut un conflict spontan cu nepotul său, în urma căruia, acesta din urmă, a aruncat cu o halbă de bere către apelant, lovindu-l în zona capului, fiindu-i provocată o rană sângerândă la nivelul capului. 

 

Bărbatul a fost transportat la Spitalul Orășenesc Târgu Cărbunești, în vederea acordării de îngrijiri medicale. 

 

A fost întocmit formularul de evaluare a riscului, ocazie cu care nu a reieșit risc iminent, persoanei vătămate fiindu-i înmânată o cerere pentru a se adresa instanței de judecată.  

În cauză s-a întocmit dosarul penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violenţă în familie.

 

În continuarea cercetărilor, bărbatul de 56 de ani, a fost examinat de un medic legist din cadrul SML Gorj, reieșind că aceasta necesită pentru vindecare un număr de 35-40 zile de îngrijiri medicale. 

 

La data de 3 iunie a.c., polițiști din cadrul Secției 6 Poliţie Rurală Târgu Cărbuneşti au extins urmărirea penală cu privire la săvârșirea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice, fiind, totodată, luată măsura reținerii pentru 24 de ore și introducerii în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj față de bărbatul de 33 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și violenţă în familie", anunță Poliția. 

Vizualizări: 459

Alte articole din Eveniment:

Citește și: