Ultima oră
55.600 de ore de muncă în folosul comunității

Serviciul de Probațiune Gorj a organizat evenimentul de prezentare a raportului de activitate pentru anul 2025, potrivit unui comunicat.
Activitatea desfășurată în anul 2025 a vizat, în principal, sprijinirea și monitorizarea persoanelor sancționate penal cu măsuri neprivative de libertate, în vederea reducerii riscului de recidivă și a facilitării reintegrării sociale. Astfel, Serviciul de Probațiune Gorj a avut în evidență 1.319 persoane, dintre care 497 au fost cazuri nou-intrate, iar 32 au fost minori sancționați cu măsuri educative. Un rol important l-a avut munca neremunerată în folosul comunității, desfășurată de 371 de persoane în cadrul instituțiilor publice și al unităților administrativ-teritoriale din județ. Dincolo de obligația legală, această activitate a oferit oportunități reale de responsabilizare și implicare în viața comunității.
În funcție de nevoile fiecărei persoane, intervențiile consilierilor de probațiune au inclus sprijin pentru accesul la educație, formare profesională, servicii medicale și de sănătate mintală, dar și consiliere pentru depășirea dificultăților personale. 259 de persoane au participat la programe de reintegrare socială, individuale și de grup, menite să dezvolte abilități pentru a evita, pe viitor, săvârșirea de noi infracțiuni. Totodată, activitatea a inclus și componenta de sprijin acordat organelor judiciare, prin întocmirea a 67 de rapoarte și referate de evaluare presentențiale, precum și 48 de evaluări din oficiu în situații de neconformare față de dispozițiile sentinței penale. De asemenea, consilierii de probațiune au fost implicați în cadrul comisiilor de liberare condiționată de la Penitenciarul Târgu Jiu, unde au formulat 162 de recomandări privind măsurile și obligațiile ce pot fi dispuse în cazul liberării condiționate.
Rezultatele obținute reflectă eficiența acestor intervenții: rata recidivei în perioada de supraveghere s-a menținut la un nivel foarte scăzut, de 0,23%, iar peste 99% dintre persoanele aflate în evidență au respectat măsurile și obligațiile stabilite. În același timp, o parte semnificativă dintre acestea a reușit să mențină sau să își găsească un loc de muncă, iar altele și-au continuat studiile sau au fost sprijinite să revină în sistemul educațional. Impactul asupra comunității este vizibil și prin volumul muncii neremunerate în folosul comunității prestate: aproximativ 27.800 de zile de muncă, echivalentul a 55.600 de ore, cu o valoare economică anuală estimată la 823.000 RON.
Vizualizări: 114
