Ultima oră

Deficit critic de personal la o primărie din Gorj! 

Deficit critic de angajați la Primăria Alimpești: doar cinci funcționari publici mai gestionează problemele comunei. 

Deși hotărârile Prefecturii Gorj prevăd un minimum de 11 salariați pentru această unitate administrativ-teritorială, realitatea din teren arată o schemă subdimensionată și îmbătrânită. 

Lipsa tinerilor specialiști și valul de pensionări iminente pun sub semnul întrebării capacitatea instituției de a mai deservi cetățenii în anii următori.

„Din fericire, la noi nu se pune problema concedierilor. La primăria Alimpești trebuie să mai angajăm două persoane. Eu, în principiu, aș vrea tineri, ca să îi formez și să le ofer un loc de muncă. Dacă se pune în discuție la nivel județean transferul de la alte primării, mă bazez pe experiența acelor funcționari. Eu am nevoie de un cadastrist și de un jurist. Ar trebui să fim 11 salariați, iar primăria merge cu cinci funcționari publici și patru contractuali. Am funcționat așa, tras de păr, pentru că nu am vrut să organizez concursuri, să fac angajări și apoi să dau oamenii afară. Colectivul nostru este mai vechi, iar în trei-patru ani ar trebui să iasă majoritatea la pensie și de aceea trebuie pregătită generația de schimb", a declarat primarul comunei Alimpești, Daniel Floarea, în spațiul public.

Vizualizări: 470

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: