Ultima oră

49 de milioane de euro pentru investiții în Gorj

Aproximativ 50 de milioane de euro ar putea accesa microîntreprinderile din județul Gorj pentru a-și dezvolta afacerile. Pe 15 mai va fi lansat apelul de proiecte, anunță președintele Consiliului Județean Gorj.

 

"Sprijin concret pentru antreprenoriatul local în Gorj! A fost lansat apelul de proiecte destinat microîntreprinderilor din județul Gorj! Mă bucur să vă anunț că, în cadrul Programului Tranziție Justă, a fost lansat apelul de proiecte destinat microîntreprinderilor din județul Gorj, cu o alocare financiară de peste 49 de milioane de euro. Acest demers susține creșterea durabilă a afacerilor mici și crearea de noi locuri de muncă în comunitățile noastre.

 

Joi, 15 mai 2025, va avea loc evenimentul de lansare oficială a apelului organizat de Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia. Vă invit cu toată încrederea să participați, dacă sunteți interesați de accesarea fondurilor nerambursabile!

 

 Locurile sunt limitate, așa că vă încurajez să vă înscrieți cât mai curând, completând formularul de participare disponibil aici: https://forms.gle/CnnVveMV9fjRR1v68

 Data limită pentru înscriere: 13 mai 2025

 

Reamintesc că perioada de depunere a cererilor de finanțare în sistemul MySMIS 2021 este 1 iulie – 1 septembrie 2025. Este o oportunitate reală pentru toți cei care vor să investească, să creeze și să contribuie la dezvoltarea economică a județului Gorj. Vă încurajez să profitați de acest sprijin esențial pentru mediul antreprenorial local!", este mesajul transmis de Cosmin Popescu. 

Vizualizări: 905

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: