Ultima oră
17 județe, sub Cod Galben de inundații. Urmează furtuni și grindină

Hidrologii au emis un Cod Galben de inundații valabil până marți, 2 iunie, ora 12:00, pentru râuri din 17 județe ale țării. Sunt posibile scurgeri importante de pe versanți, viituri rapide și creșteri ale debitelor pe cursurile mici de apă.
Avertizarea vizează județele Bihor, Cluj, Sălaj, Maramureș, Satu Mare, Harghita, Mureș, Alba, Brașov, Sibiu, Covasna, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Ilfov, Ialomița și Buzău.
În același timp, meteorologii anunță instabilitate atmosferică accentuată, cu averse torențiale, descărcări electrice, vijelii și căderi de grindină în mai multe regiuni ale țării.
Sfatul autorităților: evitați zonele cu risc de inundații și urmăriți avertizările meteo și hidrologice actualizate.
Vizualizări: 762
