Ultima oră

Ultima zi de primăvară aduce vreme de vară, dar și furtuni în mai multe regiuni ale țării

România are parte duminică de temperaturi ridicate pentru sfârșitul lunii mai, cu maxime care vor ajunge până la 29 de grade Celsius în anumite zone. Cu toate acestea, meteorologii avertizează că după-amiaza și seara instabilitatea atmosferică se va accentua, iar ploile, vijeliile și chiar grindina își vor face din nou apariția. 

Potrivit prognozei meteorologice, cele mai afectate regiuni vor fi zonele montane, Moldova, Transilvania, Muntenia și Dobrogea, unde sunt așteptate averse torențiale, descărcări electrice și intensificări ale vântului. În unele localități, cantitățile de apă pot depăși 20 de litri pe metru pătrat într-un timp scurt, iar condițiile pentru grindină rămân favorabile. 

Vântul va avea intensificări temporare, în special în centrul și sud-vestul țării, unde rafalele pot atinge 45-50 km/h, iar în timpul furtunilor valorile pot fi mai ridicate.

Și în București vremea va fi caldă, cu temperaturi de 27-28 de grade Celsius, însă spre după-amiază și seară există posibilitatea apariției unor episoade de instabilitate atmosferică, însoțite de ploi, tunete și fulgere. Meteorologii nu exclud nici căderi izolate de grindină. 

Prognozele indică faptul că începutul lunii iunie va rămâne marcat de alternanțe între perioade însorite și fenomene de instabilitate, cu averse și furtuni locale în mai multe regiuni ale țării.

Vizualizări: 119

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: