Eveniment

12 gorjeni lăsați fără permis

Polițiștii gorjeni au depistat sâmbătă un conducător auto de 35 de ani, din comuna Scoarța, în timp ce conducea un ansamblu format din cap tractor și semiremorcă pe DN 67 B Târgu-Cărbunești, iar în urma testării cu aparatul etilotest, a indicat o concentrație de 1,17 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice.

12 permise de conducere și două certificate de înmatriculare au fost reținute sâmbătă de polițiștii gorjeni, care au desfășurat acţiuni pentru creșterea gradului de siguranță rutieră și impunerea respectării regimului legal de viteză.

Pe parcursul desfășurării acțiunii, polițiștii au aplicat 110 sancțiuni contravenționale pentru abaterile constatate, conform prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, republicată cu modificările și completările ulterioare. 

Vizualizări: 1,145

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: