Ultima oră

Zi mare de sărbătoare, în octombrie la Novaci  

Primăria Orașului Novaci transmite că în data de 12 octombrie 2025, la Novaci va avea loc a VI-a ediție a renumitului ”FESTIVAL AL TOCANULUI”, festival marca O.S.I.M., menționat în Agenda Culturală a județului Gorj.

Festivalul Tocanului este un eveniment al comunității novăcene, cu tradiție milenară în creșterea animalelor, dedicat în principal, promovării produsului gastronomic local ”TOCAN de NOVACI”, atestat la O.S.I.M., demers întreprins de Primăria Orașului Novaci, cu scopul de a păstra și dezvolta moștenirea gastronomică străbună.

“Acest eveniment urmărește păstrarea unor vechi rețete și promovarea produselor gastronomice tradiționale preparate în gospodăriile populatiei, dezvoltarea turismului local și încurajarea producătorilor particulari (producători de produse lactate, producători de sirop și dulceață, patiserie etc.), promovarea meșteșugurilor populare în cadrul Târgului meșterilor populari organizat în paralel cu activitatea ciobanilor novăceni, de preparare a tocanului în fața consumatorilor.

Festivalul va avea loc în zona „Piața Novaci”, cu specificația că în ziua respectivă la Novaci va fi un alt fel de târg duminical decât cel obișnuit. Novăcenii își doresc o duminică de târg din an, în care, să predomine comercializarea produselor gastronomice și meșteșugărești tradiționale, cu specific românesc, realizate de localnici pricepuți și de meșteșugari.

Oferta muzicală pentru publicul prezent sâmbătă seara (11 oct.) și duminică (12 oct.), va fi adaptată la tematica festivalului.

Festivalul Tocanului organizat de Primăria și Consiliul Local Novaci în a doua duminică a lunii octombrie este un festival de conservare și promovare a culturii tradiționale locale, a îndeletnicirilor localnicilor din această zonă care au dăinuit de-a lungul sutelor de ani. Este legat de obiceiurile păstorești din perioada coborâtului oilor din munte, etapă finală a ciclului anual al transhumanței.”, transmit organizatorii.

Vizualizări: 114

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: