Ultima oră
Zeci de muncitori mobilizați la priza de apă de la Termocentrala Rovinari

Debitul crescut al râului Jiu a generat transport masiv de aluviuni vegetale către Priza cu Barare Rovinari, afectând stavilele și grătarele și punând în pericol preluarea debitului necesar funcționării Termocentralei Rovinari. Anunțul a fost făcut de Apele Română.
Pentru prevenirea oricărui risc operațional, la fața locului s-a deplasat directorul S.G.A Gorj, ing. Vijulan Claudiu Ionel, alături de formațiile de intervenție ale Sistemului de Gospodărire a Apelor Gorj, Apele Române Jiu.
Echipele operative – Jiu Aval, Jiu Amonte, Gilort, Atelier Mecanic și Serviciul de Intervenție Rapidă – au acționat continuu cu aproximativ 20 de muncitori, efectuând: curățarea vegetației și a aluviunilor; manevre repetate la stavile; asigurarea funcționării prizelor și menținerea debitului necesar pentru alimentarea obiectivului energetic.
Prin mobilizarea promptă și coordonarea eficientă, s-a reușit restabilirea condițiilor de funcționare în parametri de siguranță, transmis cei de la Apele Române Gorj.
Vizualizări: 601
