Actualitate

Zeci de locuri de muncă vacante comunicate de CE Oltenia. Noi angajări! 

CE Oltenia continuă să facă angajări. Compania energetică a comunicat noi posturi vacante la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Gorj. Și nu sunt puține. Sunt în jur de 70 de noi recrutări pe diverse meserii. 

21 de posturi sunt de electrician echipamentele electrice și energetice, cu studii profesionale, pentru zona Mătăsari. Alte 20 sunt de lăcătuș mecanic, pentru Rovinari, cu studii gimnaziale. 

CE Oltenia mai angajează 20 de sudori, cu studii profesionale, posturile fiind pentru zona Motru. Compania are nevoie și de cinci mașiniști la alte mașini fixe de transport pe orizontală și verticală. Un post este pentru Câlnic, cu studii gimnaziale, iar celelalte pentru zona Motru, fiind cu studii profesionale. 

De asemenea, CE Oltenia a comunicat vacant și un post de vulcanizator de produse industriale din cauciuc, tot pentru zona Motru. Acesta este destinat celor cu studii profesionale. 

Ofertele de muncă expiră în data de 31 octombrie pentru posturile de vulcanizator, sudor, mașinist și electrician, respectiv în 17 noiembrie pentru cele de lăcătuș mecanic. 

 

Vizualizări: 6,137

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Actualitate:

Citește și: