Ultima oră

Weber crede în continuare că va fi prelungită viața CEO 

Mihai Weber, deputatul PSD Gorj crede în continuare că va fi prelungită viața Complexului Energetic Oltenia. Declarațiile acestuia vin în contextul în care, din păcate, nici până la ora actuală bugetul companiei energetice nu a fost aprobat nici până acum.

“Nu știu de ce nu a fost aprobat bugetul. Lucrul ăsta trebuie să se întâmple. Este obligatoriu a fi aprobat bugetul. Știu că a fost retrimis, pentru că au fost niște nelămuriri și s-au trimis clarificările respective. Eu cred că vom primi veștile pe care ni le dorim. Până la urmă, trebuie să fie niște vești pozitive. Dacă nu avem certitudinea că viața acestei unități economice va fi prelungită, după ianuarie 2026, atunci va fi un dezastru pentru județul Gorj și nu numai, ci și pentru România, pentru că energia pe bază de cărbune reprezintă un pilon important în sistemul energetic național. Este o chestiune de siguranță națională. Am speranța că lucrurile merg pe făgașul pe care ni-l dorim. Să știți că au fost discuții. Eu zic că suntem în fază destul de avansată cu Comisia Europeană și cred că vom avea vestea pe care ne-o dorim, în perioada următoare. Eu cred că termenul maxim de a avea acestă veste este la sfârșitul lunii septembrie, pentru că, Complexul Oltenia neavând această veste de la Comisia Europeană de a prelungi termenele, nici nu poate încheia contracte, neavând garanția că activitatea poate să continue și în 2026. Eu vă spun că perspectiva este cel puțin după anul 2030, de a funcționa această unitate economică”, a transmis Weber, în presa locală.

Vizualizări: 214

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: