Social

Vremea se încălzește de 1 Mai 

Vremea va fi caldă în majoritatea regiunilor de 1 Mai, şi doar câteva reprize de ploaie sunt prognozate atât în zona Litoralului, cât şi în nordul Olteniei şi la munte.

Mihai Huştiu, meteorolog de serviciu în cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie a precizat că temperaturile vor crește până la 23 de grade.

"În general, va predomina o vreme a frumoasă în mare parte din ţară, dar duminică, aşteptăm câteva ploi de scurtă durată, local la munte, izolat prin vest, centru şi sud. Însă sunt ploi slabe şi de scurtă durată, mai ales pe timpul după-amiezei. Procesul de încălzire va continua, astfel că duminică temperaturile vor fi cuprinse între 15 şi 23 de grade, cu valori posibil mai coborâte în zona Deltei Dunării", a spus Huştiu.

Potrivit specialistului, încălzirea va continua luni, 1 Mai, când, vremea va fi în general frumoasă.

"Încălzirea, aşa cum am menţionat, va continua mai ales în vest, nord-vest şi centru, astfel că temperaturile maxime vor fi cuprinse între 15 şi 17 grade în nordul Moldovei, estul Transilvaniei şi pe Litoral, şi 23 de grade, local în vestul şi sud-vestul ţării. De asemenea, şi temperaturile minime devin în general pozitive, cuprinse între un grad şi 11 grade, cu posibile valorii mai coborâte doar în depresiunile Carpaţilor Orientali. Vânt aşteptăm mai ales luni prin estul ţării, Moldova, Dobrogea şi Bărăgan, cu rafale undeva la 40-50 km pe oră. Tot ziua de luni va aduce câteva ploi izolate prin Carpaţii Meridionali sau prin nordul Olteniei, mai ales după-amiaza", a menţionat meteorologul ANM.

Vizualizări: 527

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Social:

Citește și: