Actualitate

Vor pensionări, nu disponibilizări

Planul de restructurare a Complexului Energetic Oltenia prevederea reducerea cu două mii a numărului de salariați în acest an.

Liderii de sindicat susțin că se vor opune concedierilor, considerând că numărul trebuie redus prin pensionări făcute în baza Legii 197/2021.

Este o situație complicată voit de politicieni. La început pentru că au făcut o lege neclară, care lasă loc de interpretări. Până și judecătorii interpretează legea diferit, în sensul că ai de la Gorj resping pensionările, iar cei de la Deva le dau câștig de cauză minerilor și energeticienilor de la primul termen.

Salariații de la CE Oltenia care lucrează în producție nu mai fac față muncii grele după vârsta de 50 de ani. Tocmai de aceea vor reducerea cu până la 13 ani a vârstei standard de pensionare, ceea ce sperau să obțină prin legea 197/2021.

Procesele pot dura însă mai bine de un an, dar politicienii au promis că în februarie vor îndrepta legea în parlament. Ar fi momentul să se țină de cuvânt, altfel vor avea vieți pe conștiință. Șapte salariați ai CE Oltenia au murit doar în luna ianuarie, din cauza unor boli, toți fiind puțin trecuți de 50 de ani.

Vizualizări: 4,120

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Actualitate:

Citește și: