Ultima oră
Vitezomani lăsați fără permis

Polițiștii rutieri au desfășurat, în perioada 3–9 august 2026, acțiuni de control în cadrul operațiunii europene „Speed”, organizată sub egida ROADPOL, pentru prevenirea și combaterea încălcării regimului legal de viteză.
Potrivit rezultatelor centralizate la nivelul structurii, la acțiuni au participat, în medie, 26 de polițiști rutieri zilnic, fiind aplicate 581 de sancțiuni contravenționale pentru încălcarea regimului legal de viteză.
De asemenea, polițiștii au reținut 49 de permise de conducere, dintre care: 47 pentru depășirea vitezei legale cu mai mult de 50 km/h; 2 pentru depășirea vitezei legale cu mai mult de 70 km/h.
Acțiunile au urmărit în special reducerea riscului rutier și prevenirea accidentelor grave produse pe fondul vitezei neadaptate la condițiile de drum, în special în zonele cu drumuri în curbă.
Potrivit evaluării activității, în perioada desfășurării operațiunii nu a fost înregistrat niciun accident rutier grav soldat cu victime, produs pe fondul vitezei neadaptate la condițiile de drum în curbă.
Vizualizări: 100
