Ultima oră

Veșmintele Sfintei Cuvioase Parascheva, aduse spre închinare la o biserică din Târgu Jiu

Un eveniment deosebit are loc zilele acestea la Târgu Jiu. Începând de mâine, credincioșii gorjeni vor avea prilejul de a se închina la veșmintele Sfintei Cuvioase Parascheva, aduse la Biserica „Sfinții Împărați” din zona Parâng, anunță Parohia „Înălțarea Domnului” din municipiu.

Potrivit reprezentanților parohiei, acest moment duhovnicesc este o „chemare la comuniune și întărire sufletească” pentru toți cei care vin cu credință să se roage înaintea sfintei ocrotitoare.

Veșmintele Cuvioasei Parascheva vor rămâne spre închinare până duminică, timp în care toți credincioșii sunt așteptați să primească mângâiere, binecuvântare și întărire spirituală.

„Vă așteptăm cu dragoste creștină și inimile deschise la rugăciune și binecuvântare”, se arată în mesajul transmis de Parohia „Înălțarea Domnului”.

Sfânta Cuvioasă Parascheva, cunoscută ca „Ocrotitoarea Moldovei”, este prăznuită anual pe 14 octombrie, iar veșmintele sau moaștele sale sunt cinstite de mii de pelerini din întreaga țară. Evenimentul de la Târgu Jiu se desfășoară chiar în aceste zile de sărbătoare, oferind localnicilor ocazia de a se ruga în fața sfintelor odoare fără a mai parcurge drumul până la Iași.
 
 
 

Vizualizări: 475

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: