Actualitate

Vârsta medie a salariaților din termocentrale trece de 50 de ani

Complexul Energetic Oltenia nu a prezentat public impactul pe care îl va avea Legea 197/2021 asupra termocentralelor.

Legea va permite pensionarea, în această vară, a salariaților din producție care au 52 de ani și 30 de ani vechime în muncă, dintre care 25 în termocentrale pe cărbune sau cariere miniere.

Mai mult de jumătate din salariații termocentralelor se vor pensiona, ceea ce ar putea pune compania în imposibilitatea pornirii grupurilor energetice.

“Vârsta medie este de aproximativ 48,6 ani: 47,8 ani pentru activitatea minieră, respectiv 50,3 ani pentru activitatea energetică”, se arată într-un document al companiei.

Aplicarea Legii 197/2021 în integralitatea ei este amânată de aproape doi ani, dar deja lucrurile par să intre în linie dreaptă. Casele de pensii mai trag de timp, în așteptarea unei noi interpretări a legii dată de Casa Națională de Pensii, ca urmare a îndrumărilor ICCJ. Pe de altă parte, și compania mai poate trage de timp, eliberând adeverințele necesare cu țârâita.

Dar, și răbdarea salariaților a ajuns la final, mai ales că toată lumea se teme că reforma pensiilor, impusă prin PNRR, îi va lăsa pe mineri și energeticieni fără drepturile câștigate.

 

Vizualizări: 1,460

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Actualitate:

Citește și: