Social

Unde se mută sediul IPJ Gorj

Sediul de lângă stadion al Inspectoratului de Poliție Județean Gorj va intra într-un amplu proces de reabilitare. Mai multe direcții ale IPJ Gorj se vor muta din actualul sediu de pe strada Traian la Drăgoieni, într-o clădire care aparţine Universităţii "Constantin Brâncuși".

"Poliţia Română a încheiat un contract cu Universitatea "Constantin Brâncuși" pentru mutarea unor servicii din zona Traian. Sediul poliţiei din Traian va intra în reabilitare, iar unele servicii se vor muta la Drăgoieni unde universitatea are o clădire", a spus Marcel Romanescu, primarul municipiului Târgu-Jiu.

Clădirea Universității "Constantin Brâncuși" unde se vor muta direcţiile poliţiei era luată în calcul pentru mutarea serviciilor de Permise și Pașapoarte, dar acum nu se mai poate. "Din păcate foştii prefecţi au tergiversat mutarea serviciului de permise şi paşapoarte. Despre această clădire a universităţii vorbim de trei ani, dar această clădire nu mai este disponibilă. La vremea respectivă, acum trei ani, când s-a purtat prima discuţie, locaţia era liberă", a spus Marcel Romanescu.

Mutarea unor servicii publice din Prefectura Gorj este dorită de municipalitate pentru a descongestiona traficul din Târgu Jiu.

Vizualizări: 2,664

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Social:

Citește și: